Am terminat liceul la doi ani după Revoluție, cu perspectiva că aș putea avea un viitor în zona științelor umaniste (pentru că înainte aș fi fost predestinată ingineriei). Așa am ajuns să fac Facultatea de limbi și literaturi străine (japoneză - engleză), pe parcursul căreia am fost printre primii studenți din România care am primit o bursă de studiu în Japonia pentru un an. Un an transformațional pentru o fată la 21 de ani.

Întorcându-mă înapoi am dezvoltat activitatea profesională în zona de traduceri și interpretariat, stabilizându-mă într-un final în resurse umane. Aici mi-am găsit o parte din "daruri". Cum spunea un fost coleg de muncă, englez: ”You put back the HUMAN in Human Resources” (”Ai pus înapoi ”UMANul” în Resurse Umane”).

La 35 de ani, după 2 divorțuri și multe succese în carieră, ajunsesem să obțin tot ce mi-am dorit material și profesional, dar eram complet nefericită. Eram în colaps emoțional.

Și așa s-a produs declicul. Am început propriul meu proces de psihoterapie, coaching, cursuri de dezvoltare personală, explorări interioare și exterioare... Și sute de ore de formări, iar 8 ani mai târziu am început să lucrez ca psihoterapeut, după ce câțiva ani am fost trainer și coach.