Auto-cunoaştere, Blog

De ce aș pleca în Tibet, acum

September 13th, 2013
DSC00326

…și totuși nu o fac?

Să fim bine înțeleși: cred cu tărie că m-am născut pe acest Pământ Românesc cu un motiv foarte puternic. Iar acest motiv nu presupune plecarea. Și totuși…

Mă uit în jur și văd isterie generalizată. Îmi ascult clienții de coaching care istoviți, stresați și luați de valul generalizat, nu au putere să intre în contact cu resursele lor și au de fapt nevoie de terapie. Simt cum se pune o presiune uriașă în jur, de la Facebook la știrile mirobolante de pe sticlă cum că e nevoie să luăm o poziție fermă. O poziție fermă într-una din tabere, că altfel nu se poate. Ori ești cu victimele, ori ești cu călăii. (Aici puteți încadra voi unde vreți Roșia și câinii și copiii și UNESCO și așa mai departe). Că dacă nu faci asta, cei din jur te judecă, indiferent cum.

Această furie generală, această frustrare, alimentate de atât de multă frică, pe mine mă fac să vreau să plec tocmai pe acoperișul lumii. Să nu mai văd, aud și să nu mai simt nimic.

Cum unii dintre voi știu, am fost în Tibet și am povestit despre asta. Și în Tibet nu e bine. Chiar deloc. Este acolo un popor care și-a pierdut complet libertatea națională asupriți și decimați (la propriu și la figurat) de un alt popor dominator. Da, cam așa se întâmplă în istorie în general, dar suntem totuși în secolul 21 iar poporul tibetan este probabil cel mai non-combatant popor pe care îl cunosc eu. Dar nu analizez acum karma de neam, și nu de asta vorbesc de Tibet.

Aș pleca acum acolo pentru că oamenii se uită la oameni cu inima. În ciuda sărăciei lucii (iar noi suntem extrem de bogați pe lângă ei) ochii lor zâmbesc de căldură și de suferință înfruntată cu maturitate. Pentru că dau de unde n-au și se sprijină necondiționat. Acționează fiecare la nivelul său cu tot ceea ce poate. Și au un ideal comun pe care îl respiră fiecare dintre ei. Nu se ceartă pe nimicuri – iar acum să fim serioși, problema câinilor vagabonzi este un nimic în comparație cu exterminarea tibetanilor care se întâmplă sistematic. Și acolo, intențiile bune ale oricui sunt puse în valoare și în acțiune, nu sunt criticate imediat pe principiul ”ia să te văd cum adopți și un copil și un câine și apoi să vorbești!”.

Dar nu plec în Tibet. Aleg să stau aici și să contribui în imediata mea vecinătate cu ce pot. Am și eu o atitudine, dar refuz să intru în valul isteriei generalizate. Da, vreau ca Roșia să rămână unde este așa cum este și să fie pusă în valoare cu tot patrimoniul ei. Și da, cred că soluția la violența câinilor foarte flămânzi nu este decimarea. Eu aleg să respect viața în toate formele ei.

Așa că, vă rog, faceți un pas înapoi, luați o gură de aer, și gândiți-vă că sunt lucruri mai importante și că putem acționa diferit. Or fi tibetanii foarte săraci și asupriți, dar credeți-mă că sunt mai fericiți ca noi.



Comenteaza

Anca Petrescu
Personal Coach
Psiholog, Trainer

mai multe

  • Nume
  • Mail
  • Telefon
  • Mesaj
”Pentru mine, a lucra cu Anca înseamnă în adevăratul sens al cuvântului, a lucra cu tine. Cu acel “tine” plin de potențial, indiferent cât de adânc e ascuns. Nu de puține ori am găsit fascinant modul (...) mai mult

A.G.P., 21 ani, student

Toate testimonialele
Resurse
Toate resursele