Auto-cunoaştere, Coaching

Avem de ales… întotdeauna

February 3rd, 2013
wallpaper-302829

“A trăi experiențele pe care viața ni le oferă este obligatoriu; a suferi din cauza lor sau a ne bucura este opțional”.

 

Ca ființe umane avem o viață care ni s-a dat (oferit cadou) pentru a fi trăită pe acest Pământ și în acest moment. Suntem în viață, ceea ce pentru mine înseamnă că avem responsabilitatea de o trăi din plin. Numai că, tot ființe umane fiind, avem un creier ce se manifestă în psihic, ce reprezintă unul din instrumentele de adaptare ale noastre la lumea înconjurătoare. Și de aici apar și nuanțele vieții pentru fiecare dintre noi.

Viața ne oferă experiențe. Este ceea ce ni se întâmplă zilnic. De mici copii, unul din modurile în care cunoaștem lumea este acela al experimentării. Știm că soba e fierbinte, pentru că ne spune mama, dar cum se simte exact acest lucru nu știm până ce nu o atingem, până ce nu trăim experiența sobei fierbinți. De aceea este obligatoriu să experimentăm viața cu tot ce ne oferă ea. Dacă nu, e ca și cum am trăi într-un glob de sticlă în care introiectăm tot ce ni se spune, fără a ști la nivelul celor 5 simțuri despre ce este vorba. Nu ne putem considera oameni dacă nu trăim experiențele oferite de viață. Este sinonim cu ”a nu trăi”.

Trăim experiențele vieții noastre în principal prin intermediul celor 5 simțuri (văz, auz, pipăit-kinestezic, gust și miros). Prin aceste simțuri primim informații despre lumea exterioară, care apoi sunt în interior interpretate, li se dau conținut, sens și formă. Numai că experiența noastră nu este limitată doar la faptele de care am fost conștienți în mod direct. Și astfel, trăim experiențele vieții pe mai multe planuri: există un plan predominant exterior, comportamental, de natură stimul-reacție. Reacționăm la evenimentele care se petrec în jurul nostru și atât. De exemplu, vedem cum se rupe o creangă din copacul de lângă noi și ne ferim de ea ca să nu ne lovească. Multe din astfel de reacții la stimuli se întâmplă inconștient. Mai sunt acele experiențe pe care le trăim și pentru care avem nevoie de un nivel de conștiență și rațiune, atunci când vorbim de relațiile noastre cu alți oameni sau de deciziile pe care le luăm cu viața noastră. Iar aici apare o diferență de nuanță din punctul meu de vedere.

Odată ajunse în structura de profunzime, input-ul venit de la simțuri este interpretat, i se dă o semnificație. Dacă este să reiau exemplul cu soba fierbinte, văd în fața ochilor o sobă, care arată într-un anumit fel (culoare, mărime, textura ceramicii, etc.) și mă gândesc să o ating. Poate chiar știu că în interior arde focul. Poate chiar mi-e frig și vreau să simt căldura. Aud o voce care îmi spune: E fierbinte, nu pune mâna! Numai că nu știu ce înseamnă ”fierbinte”. Ating soba și simt o arsură dureroasă pe buricul degetelor. Interpretez senzația de arsură combinată cu textura lucioasă a ceramicii (eventual). Retrag mâna repede, și acum am în interiorul minții mele conturată o experiență unică, personală a ce înseamnă să atingi o sobă fierbinte. Acum înțeleg ce a vrut să spună cu ”E fierbinte, nu pune mâna!”. De asemenea, mi-am mai format o experiență, aceea de a trăi experiența, oricare ar fi aceea. Toate aceste experiențe acumulate, împreună cu introiecțiile și alte programe moștenite și învățate creează o reprezentare unică și personală asupra lumii înconjurătoare. Este ca o hartă ce încearcă să reprezinte cât mai fidel ”teritoriul” lumii exterioare. Și este unică pentru fiecare în parte.

Acesta este un mod poate puțin simplist de a vedea modul cum ne construim imaginea despre lume, care se întâmplă în principal prin trăirea experiențelor. Dar povestea nu se încheie aici.

Oamenii au fost fascinați de conceptul de fericire încă din antichitate. De-a lungul secolelor s-au scris nenumărate volume, tratate filosofice sau mai puțin despre fericirea omului. Idei ca: ne naștem cu acest drept, fericirea e ceva ce nu poate fi atins, că este o utopie, sau chiar nu avem cum să tindem spre așa ceva, etc., s-au vehiculat și au umplut bibliotecile. În jurul ideii de fericire se învârt și dogmele religioase, defininind-o ca fiind starea de iluminare, sau de mântuire.

Cert este că nu există o definiție general acceptată a fericirii, această definiție ține de modul cum fiecare dintre noi își are construită harta internă, influențată desigur de aspecte genetice și culturale, de inconștientul colectiv sau de neam. Însă, dacă ar fi să îl citez pe Matthieu Ricard, se pare că cel mai des fericirea e legată de starea de bucurie. Starea de bucurie este mai accesibilă minții noastre ca și concept decât fericirea, e ceva ce cu siguranță avem reprezentarea experienței respective. Copii fiind este imposibil să nu ne fi bucurat de ceva, la un moment dat. Cu emoțiile în general se întâmplă acest lucru: definirea emoției neexperimentate este atât de abstractă încât neavând repere nu știm cum se simte. Și, pentru că dualitatea ne caracterizează pe noi, oamenii, perechea bucuriei este suferința.

Am călătorit în India acum doi ani vizitând capitala Tibetului în exil, Dharamsala. Am întâlnit o altă cultură foarte diferită de cea europeană. Pentru tibetanii în exil, experiențele ”suferință” și ”bucurie” au cu totul alte înțelesuri decât au pentru noi. Acolo am învățat în câteva lecții de viață că a suferi sau a te bucura de un eveniment este o chestiune de alegere personală. Reacționăm emoțional la experiențele pe care le trăim, întrebarea care se pune este ”cum alegi să reacționezi?”, indiferent dacă vorbim de o alegere conștientă sau inconștientă. La o mănăstire de călugărițe aflată pe versantul unui munte lângă o grotă sacră, am ajuns cu greutate după un urcuș de vreo oră. Mai mult ca în alte locuri, m-a izbit sărăcia și lipsurile materiale cu care se confruntau călugărițele de acolo. Ajungeau mai puțin turiști și erau puține donații. Își pregăteau masa sărăcăcioasă într-o oală atârnată deasupra unei vetre din piatră în aer liber. M-am așezat pe un bolovan cu capul în mâini așteptând grupul să iasă din grotă. Eram obosită și, în lumea mea, eram într-o suferință fizică destul de mare – altitudinea, oboseala și emoțiile puternice mă cufundaseră într-o tristețe fără explicație. La un moment dat am simțit o bătaie ușoară pe umăr. O călugăriță foarte bătrână, care abia se mișca (avea picioarele extrem de umflate), îmi oferă un măr cu un zâmbet uriaș pe față. Era atâta căldură și bucurie pe fața ei, încât am fost paralizată câteva secunde, neștiind cum să reacționez. Am vrut să refuz mărul, știind cu ce lipsă de mâncare se zbat ele, dar a insistat. Mi-a spus ceva în tibetană și o altă călugăriță, tânără, s-a apropiat și mi-a spus într-o engleză incipientă: ”Ca să te simți mai bine”. Am înțeles atunci cum ține de propria persoană dacă experiența prin care treci este suferință sau bucurie. La momentul acela nici nu puteam să concep suferința prin care aș fi trecut eu dacă aș fi fost în ”papucii” călugăriței în vârstă.

Da, ține de alegerea personală ca într-o experiență neplăcută să poți trăi bucuria, dar nu este ușor. Ne lăsăm dominați de emoțiile antrenate atâta timp și confirmate de experiențele noastre anterioare. Ne lăsăm, de cele mai multe ori, copleșiți de ele, și ajungem să suferim mai mult decât ar trebui, datorită imaginilor pe care le avem în mintea noastră (proiecții).

Este nevoie de antrenament, auto-observare, introspecție și în general un proces aprofundat de auto-cunoaștere pentru a putea dezvolta abilitatea de a alege conștient bucuria sau suferința, și plec de la presupoziția că orice om cu un psihic echilibrat ar alege, dacă ar putea, conștient, bucuria. Acest antrenament aparține într-o mare măsură nivelului de inteligență spirituală pe care îl are un om.

Inteligența spirituală este un al treilea tip de inteligență analizat științific în ultimii ani, după inteligența cognitivă (IQ) și inteligența emoțională (EQ). Există, se pare, deja și teste care să măsoare acest nivel. Nu am găsit o definiție clară a inteligenței spirituale SQ,, cum era de așteptat, dar am găsit caracteristicile omului cu un SQ ridicat, și anume: capacitatea de a fi flexibil, un grad înalt de conștiință de sine, capacitatea de a îndura și utiliza suferința, de a suporta și transcede durerea, calitatea de a se lăsa inspirat de valori, repulsia de a cauza rău inutil, tendința de a vedea legătura dintre lucruri care aparent nu au nicio legătură, dorința de a provoca tot timpul status quo-ul. Citind despre SQ, mi-am adus aminte de un citat din Seneca: ”Suferința face rău, dar nu este un rău.” Din perspectiva inteligenței spirituale, nu ai puterea de a alege conștient între bucurie și suferință dacă nu transcezi suferința și durerea și nu le accepți ca atare.

Natura ființei umane fiind duală, înseamnă că nu putem experimenta o stare sau un fenomen fără să experimentă și opusul său.

În concluzie, ca ființe umane nu putem evada din trăirea experiențelor care ni se dau, ar însemna că de fapt nu trăim. Modul în care trăim însă experiențele este o cu totul altă poveste. Ne putem lăsa copleșiți de emoțiile asociate experiențelor validate din trecut (de fapt, nu trăim conștient acele experiențe), sau ne dezvoltăm capacitatea de a alege conștient să ne bucurăm de ele, acceptând suferința cu toate lecțiile sale acolo unde apare.



Comentarii (4)

  1. Buna Anca,

    Ti-am trimis in iunie anul trecut un mesaj (pe adresa de la goals2life), apoi inca unul in august dar nu am primit nici un raspuns. Le-ai primit..?

    zi frumoasa,
    Adina

  2. Ti-am scris acum,
    multumesc si eu :)

  3. Buna,
    Nu am primit nici un raspuns de la tine…

Comenteaza

Anca Petrescu
Personal Coach
Psiholog, Trainer

mai multe

  • Nume
  • Mail
  • Telefon
  • Mesaj
”Pentru mine, sa fac coaching cu Anca a fost o experienta “life changing”, a venit ca suport exact in perioada in care aveam nevoie si m-a ajutat sa-mi indrept focusul catre mine. Mi-am pus intrebari (...) mai mult

GF, 23 ani, Key Account agentie publicitate

Toate testimonialele
Resurse
Toate resursele