Testimoniale

A.G.P., 21 ani, student

June 9th, 2013

”Pentru mine, a lucra cu Anca înseamnă în adevăratul sens al cuvântului, a lucra cu tine. Cu acel “tine” plin de potențial, indiferent cât de adânc e ascuns. Nu de puține ori am găsit fascinant modul în care, după o oră de “traseu” interior cu maxim 5 checkpoint-uri a câte-o-ntrebare simt că am început să descopăr “ce” vreau, “ce” sunt și “cine” vreau să fiu. Și mai fascinat mi se pare însă, faptul că acest traseu continuă inconștient și mă trezesc “pocnit” din senin de câte-o “revelație” la două-trei zile după  ședință. În timp am realizat că Anca m-a condus mai aproape de mine atât prin ceea ce face, dar mai ales prin ceea ce este, un om ce emană inspirație.  Mulțumesc.”



Comenteaza

Anca Petrescu
Personal Coach
Psiholog, Trainer

mai multe

  • Nume
  • Mail
  • Telefon
  • Mesaj
“As putea numi experienta aceasta  “plasa de salvare”. A fost o perioada in care simteam ca e cineva acolo sa ma ghideze sa gasesc raspunsurile. Desi ma impleticeam in intrebarile din capul meu, (...) mai mult

E.I., 22 ani, studentă

Toate testimonialele
Resurse
Toate resursele